joi, 23 mai 2013

Doctorul de internet

Multe informații bune circulă pe internet, dar și multe informații eronate.
Nu sunt inginer, avocat sau profesor așadar nu știu cum se petrec lucrurile în privința sugestiilor apărute pe site-uri sau pe facebook în aceste meserii.

Sunt medic și când văd îndrumarile si recomandările unor nespecialiști în privința unor boli mă întreb până unde poate ajunge naivitatea și ignoranța.
În spital și la cabinet foarte mulți primesc recomandarile medicilor însă spun "nu fac astfel pentru că mi-a sugerat cineva pe internet că mai bine aplic...".

Când este vorba de a preveni apariția bolilor ascultarea îndrumarilor venite din partea nemedicilor nu prezintă chiar așa de mari riscuri. Însă tot ar fi bine să întrebați medicul dvs de familie, care are în misiune menținerea stării de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor.

Dar când este vorba despre boli grave, dragii mei lăsați recomandările terapeutice ale celor de pe internet.

Un adevărat medic nu vă tratează prin telefon, messenger sau facebook, iar printre scriitorii de fraze de pe forumuri și grupuri sunt mulți "doctori".

Un consult medical nu constă în discuții digitale, ci presupune pe lângă anamneză, și VEDEREA și PALPAREA pacientului. Unui medic îi spun foarte multe ochii,pielea,părul,unghiile dvs. Simțurile lui la contactul superficial și profund cu organismul îi relevă enorm de multe lucruri. Auzul tonalitații la percuție si caracteristicile auscultării sunt adevarate furnizoare de informații pentru tratament. Nu mai amintesc de examinările de laborator care sunt foarte importante și care nu pot fi sugerate de internaut.S.a.m.d.

TOATE acestea au rol important în conduita TERAPEUTICĂ și nu au cum fi cunoscute de "doctorul de internet", care cel mai adesea este fără studii medicale.

Informați-vă de pe site-uri, citiți informațiile căci sunt binevenite, dar încercați să nu luați de bune sugestiile de tratament ale "terapeuților de internet".

Fiecare pacient are medicul pe care-l merită!Acordați mai multa importanța vietilor dvs!

Un comentariu:

  1. Ai dreptate, am ramas si eu surprinsa, navigand pe ici, pe colo, cati "specialisti" in boli de piele, boli ale ochilor, de inima...si lista poate continua... se afla pe diverse site-uri. Si raspunsurile m-au amuzat uneori, mai ales ca se observa bine ca sfaturile nu insemnau aproape nimic, respectivii jongland cu niste termeni medicali destul de generali. Cred ca sfaturile respective au cam aceeasi valoare pe care o are un medicament placebo. :)

    RăspundețiȘtergere