joi, 12 mai 2016

Răul care face bine și binele care face rău

Cu toți știm ce bună e carnea la grătar lângă cartofi prăjiți, slana cu ceapă sau usturoi, brânza ( cele mai grase sunt de bivoliță și de oaie ) cu roșii, cârnații cu mămăligă și alte așa bunătăți...la gust. Mâncate rar nu e o problemă, însă în ziua de astazi rar înseamna de câteva ori pe săptămână.

Nu au efect daunător imediat, însă pe termen lung duc la afectiuni cardiovasculare, hepato-biliare, gastrice.

Concluzia : administrate in doze mici  SUNT BUNE!

La rândul lor, plante,venin sau extracte de insecte despre care știm că sunt otrăvitoare pot avea și efecte bune, dacă sunt administrate sub îndrumarea unui medic cunoscător și în doze foarte mici. Nu de puține ori acestea au avut rezultate cu ameliorare sau vindecare în afecțiuni în care medicina alopată nu a obținut efectul scontat.

Este bine să nu gândim pripit când e vorba de ceea ce mâncăm. Ceea ce pare inofensiv poate dăuna la fel cum ceea ce pare dăunător poate ajuta în ameliorare și vindecare.

De curând am citit mai multe articole despre homeopatie ( în care cred din tot sufletul pentru că o înțeleg și am văzut rezultate).Pe http://www.info-portal.ro/articol/ce-este-homeopatia/1776/1/0/ există câteva foarte clare și pe înțelesul tuturor.Am să redau mai jos unul dintre ele.

Să pornim chiar de la cuvântul "homeopatie" !
Acest cuvânt este format din două părţi, ambele de origină greacă: 
     -   prima: "homoeios", care înseamnă "asemănător" şi 
    - a doua: "pathos", care înseamnă "suferinţă, boală". Este vorba deci de o "suferinţă sau boală asemănătoare". 
Dar cu ce este ea asemănătoare ? Aici nu ne mai ajută definiţia ci trebuie să venim cu amănunte (veţi fi remarcat că, etimologic, denumirea corectă ar trebui să fie "homoeopathia").

Din vechi timpuri s-a observat că, în anumite condiţii, o substanţă chiar inofensivă poate deveni dăunătoare organismului, dacă ea este administrată, voit sau din întâmplare, în cantitate prea mare sau în mod repetat. Dictonul din popor că "ce e mult nu e bun" vine să confirme acest mare adevăr, iar exemplele sunt multiple în viaţa omului. Deci, altfel spus, se pot produce anumite dereglări ale funcţiunilor  organismului prin contactul, repetat, nociv, cu anumite substanţe, dereglări care se exteriorizează prin semne şi simptome (suferinţe).

Nu este niciun secret că în anumite condiţii chiar şi unele alimente din hrana obişnuită pot deveni nocive iar multe boli de nutriţie apărute din cauza abuzurilor alimentare sunt bine cunoscute. Arterioscleroza are la bază tot asemenea cauze. Să luăm şi un exemplu: cine poate să mănânce zi de zi sau de mai multe ori pe zi un acelaşi aliment ? Fasole, să zicem. Toţi care vor face acest lucru se vor văita repede cam de aceleaşi tulburări. Tot aşa cum se întâmplă şi în alte situaţii, chiar dacă stimulii nocivi nu sunt neapărat substanţe, dar acţionează tot repetat şi cu mare intensitate. Munca intensă, fără odihnă, de exemplu, duce la surmenaj grav şi insomnii rebele. După cum venirea zi de zi în contact, la locul de muncă, cu o persoană cicălitoare sau cu un şef care te bodogăne tot timpul pe aceiaşi temă, cu aceleaşi neîncetate reproşuri, toată lumea ştie că aşa ceva te poate îmbolnăvi de nevroză. Bine înţeles asta ţine şi de sensibilitatea persoanelor în cauză. Toate acestea parcă ar creia în interiorul fiinţei noastre nişte conflicte care dau peste cap funcţiile normale ale organismului iar simptomele apărute denotă bulversarea acestor funcţii într-un grad mai mare sau mai mic, care ţine de reactivitatea diferită a fiecăruia dintre noi.

Medicul german Samuel Hahnemann (1755-1843), care este considerat părintele homeopatiei, a fost martorul unei experienţe uluitoare, acum peste 200 de ani. Se lăsase de medicină pentru că, deşi fusese un eminent student, curând după terminarea facultăţii s-a declarat nemulţumit de rezultatele pe care le obţinea în tratarea pacienţilor săi şi, cunoscând şase limbi străine,  s-a apucat de traduceri de cărţi. Lucrând la o asemenea carte, a fost surprins de o afirmaţie a autorului privind modul de acţiune asupra stomacului al unei substanţe, chinina, care era bine cunoscută îndeosebi pentru efectele ei benefice în tratarea malariei, a frigurilor de baltă cum e denumită această boală în popor. 

Vrând să vadă "pe propria lui piele" dacă apar fenomenele respective la stomac, şi-a administrat câteva zile acest medicament, el fiind perfect sănătos. Spre stupefierea lui, a trântit o boală absolut asemănătoare cu malaria, cea pe care chinina o trata la bolnavii de friguri.  Această experienţă providenţială a însemnat confirmarea unui principiu deja formulat  pe vremea lui Hippocrate, părintele medicinii, privitor la tratamentele prin "similii" alături de tratamentele prin "contrarii" bizuite pe cel de al doilea principiu, cel al medicinii convenţionale (alopate). A putut astfel să-şi explice şi semnificaţia unui alt dicton străvechi rămas obscur, care spunea "Ceea ce produce răul vindecă răul". 

Cu alte cuvinte, o aceiaşi substanţă, care poate produce la omul sănătos anumite tulburări, simptome, poate să vindece simptomele asemănătoare pe care le manifestă un om bolnav. Homeopatia este deci o parte a medicinii, o disciplină terapeutică, ce tratează pacienţii cu simptome asemănătoare celor apărute în experimentele cu anumite substanţe pe loturi de oameni sănătoşi. 

Ce face, de fapt, medicul la o consultaţie medicală homeopatică ?
Medicul stă de vorbă cu bolnavul şi află care sunt suferinţele sale, exprimate prin semne şi simptome ale întregului organism.



Pe baza lor trece apoi la analiza substanţelor care au produs simptomele respective în experimentele anume făcute pe oameni sănătoşi. Substanţa respectivă, preparată printr-o tehnică specială, puţin cunoscută de medicina convenţională, devine remediu homeopatic, ea "ştiind" care este drumul până la centrii care reglează organul sau ţesutul bolnav şi astfel readuce organismul la cote normale, uneori în mod miraculos. 

Ceea ce este extrem de important şi aparţine numai homeopatiei este faptul că, atât demersul pentru cunoaşterea simptomelor şi pentru găsirea remediului potrivit acestor simptome, cât şi cel legat de efectele curative ale tratamentului homeopatic bine condus, vizează întregul organism dereglat de boli, considerat aşa cum este, ca un tot unitar; iar efectele terapeutice sunt ţintite de remediul bine ales tocmai la nivelul tuturor organelor sau ţesuturilor afectate de boală. Aici nu mai este vorba ca, pentru tulburările de vedere de exemplu, de care se plânge pacientul la consultaţie, să se ducă la oftalmolog, pentru manifestările cutanate - la dermatolog, pentru cele abdominate - la internist, etc., ca şi când organismul ar fi împărţit pe felii, fiecare specialist fiind stăpân pe felia lui. Remediul corect ales de medicul homeopat va readuce ordinea şi normalitatea funcţiilor dereglate ale întregului organism, după anumite legi specifice acestui tratament, ceea ce face ca homeopatia să poată aborda orice patologie şi să o conducă spre vindecare durabilă.

Această muncă a medicului, de identificare a remediului potrivit suferinţelor fiecărui pacient cere timp, ştiinţă şi răbdare şi nu este deloc uşoară, mai ales că până în prezent se cunosc peste 3.000 de remedii experimentate. Nu este uşoară şi pentru faptul, aţi remarcat, că homeopatia lucrează cu organismul întreg, nu cu boli ale unor segmente ale acestuia, în conceptele homeopatiei neexistând boli parţiale. Nu este uşoară de asemenea şi datorită faptului că tratamentul homeopatic este eficace şi sigur numai în măsura în care medicul a detectat efectiv remediul corespunzător semnelor adevărate ale bolii, cele care sunt furnizate de bolnav şi nu rareori pacientul spune medicului ce vrea şi poate nu ce trebuie spus cu toată sinceritatea, acurateţea şi precizia. De aceea, această pagină de Internet îşi propune să creieze o punte de legătură între medicul homeopat şi pacient, ca aceşti doi factori, medicul şi pacientul să conlucreze pentru idealul lor comun, de luptă aprigă şi cât mai sigur biruitoare, cu boala.

Există mulţi detractori ai homeopatiei. Există încă şi mai mulţi ignoranţi ai acestui domeniu terapeutic ; chiar şi printre medici, pentru că în facultăţile de medicină nu se vorbeşte aproape nimic despre bazele teoretice şi practice ale acestei discipline. Se ştie, în mare, că homeopatia este "...aia care tratează bolile cu nişte bobiţe albe", cu nişte substanţe diluate atât de mult că nu mai rămâne nimic din ele, deci se tratează, spun ignoranţii (cu diplomă!), cu "nimic", iar efectele posibile sau reale sunt puse pe seama autosugestiei pacienţilor sau a psihoterapiei. 

Aproape că la fel gândeam şi eu până mai acum vreo 25 de ani. Atunci am văzut însă minunea cu ochii proprii, am văzut "faptul" care nu minte şi nici nu vorbeşte cu păcat. Am văzut cum s-a vindecat câinele meu lup, otrăvit, care trăgea să moară, cu toate explorările şi tratamentele lăudabile făcute de colegii de la Facultatea de Medicină veterinară. S-a vindecat cu nişte "bobiţe albe" homeopatice, stabilite de un medic homeopat valoros, bobiţe care aveau chiar şi un nume latinesc, internaţional, nu erau deloc anonime sau "nimicuri". Într-o săptămână a redevenit chipeşul meu câine, cu care mă mândream când îl plimbam. Să fi acţionat, în locul granulelor respective, autosugestia câinelui meu sau psihoterapia indusă spectacular de medicul homeopat adresată unui necuvântător supradotat, ascultător şi înţelegător al limbii române ? 

În faţa faptului, a doua zi m-am apucat să învăţ homeopatie, deşi aveam peste cincizeci de ani... şi o ţin tot aşa de atunci.

Este clar deci, că Homeopatia s-a impus, trăieşte şi se dezvoltă numai prin rezultatele ei concrete obţinute în tratarea bolilor , de peste două sute de ani încoace. Cei mai fideli cunoscători ai eficacităţii ei sunt bolnavii. Pentru că ei trăiesc faptele. Cu vorbele e greu să convingi pe cineva, mai ales dacă acel cineva este opac altor raze de lumină.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu